Didactizarea artei sacre ortodoxe prin tehnica icoanei pe sticlă: fundamente psihopedagogice și valențe transdisciplinare în învățământul gimnazial

Rezumat

Articolul explorează potențialul formativ al icoanei pe sticlă ca resursă pedagogică în cadrul orelor de educație plastică la nivel gimnazial, demonstrând că integrarea elementelor etnofolcloric-religioase ale cultului creștin ortodox în procesul didactic depășește simpla însușire a unei tehnici artistice, constituind un demers de formare integrală a personalității elevului. Fundamentat pe teoriile psihopedagogice ale lui Jean Piaget, Viktor Lowenfeld și Lev Vîgotski, articolul argumentează că vârsta gimnazială reprezintă etapa optimă pentru introducerea unor tehnici artistice complexe cu profunzime simbolică, răspunzând nevoilor specifice de dezvoltare cognitivă și identitară ale adolescentului. Tehnica inversă a picturii pe sticlă, cu bogata sa tradiție în centrele transilvănene de la Nicula, Șcheii Brașovului și Făgăraș, îi oferă elevului simultan o experiență interdisciplinară, un contact autentic cu patrimoniul cultural românesc și un instrument de consolidare a identității spirituale și comunitare într-o lume dominată de tehnologie și de relativism valoric.

Cuvinte-cheie: icoană pe sticlă, educație plastică, gimnaziu, identitate culturală, patrimoniu etnofolcloric-religios, formare integrală.