Lucrul în perechi, o strategie de învăţare monitorizată

##plugins.themes.academic_pro.article.main##

Tatiana CARTALEANU

Rezumat

Articolul se adresează tuturor celor care desfăşoară activităţi de instruire şi care preferă organizarea interactivă a procesului de învăţare. Reuşita cadrelor didactice în formarea unui elev competent se edifică nu doar pe predarea calitativă, ci şi pe o planificare riguroasă a învăţării. Examinarea problemei din perspectiva designului educaţional se axează pe lista scurtă a competenţelor „pentru secolul al XXI-lea”: gândirea critică, comunicarea, colaborarea, creativitatea. Este examinată prima treaptă în conceptualizarea demersului didactic centrat pe învăţarea prin colaborare: lucrul în perechi, reflectat în tehnici din arsenalul programului Lectură şi scriere pentru dezvoltarea gândirii critice. Sunt identificaţi şi detaliaţi patru paşi de parcurs în evoluţia comunităţii de elevi: de la tehnica Gândeşte – discută în pereche – prezintă la tehnica Unul stă, celălalt circulă. Pentru fiecare dintre activităţile prin care elevul îşi formează şi îşi dezvoltă competenţa de colaborare se oferă explicaţii şi sunt specificate nuanţele care trebuie luate în seamă pentru succesul activităţii.
Cuvinte-cheie: proiectare didactică, competenţe pentru secolul al XXI-lea, LSDGC, tehnici interactive, lucru în perechi.

##plugins.themes.academic_pro.article.details##

Biografie autor

Tatiana CARTALEANU, Centrul Educațional PRO DIDACTICA

dr.

Cum cităm
CARTALEANU, T. (2026). Lucrul în perechi, o strategie de învăţare monitorizată. Didactica Pro., 26(3 (157), 53–56. https://doi.org/10.67684/dp.2026.157.12
##plugins.generic.galleysAndAbstractStats.index.label##
  • Rezumat 22
  • PDF 9

Articole similare

<< < 1 2 3 

Puteți, de asemenea, începeți o căutare avansată de similaritate pentru acest articol.